FERICIREA TINE CATEVA SECUNDE

Nu sunt o fire prea vesela. Dar azi m-am trezit cu o stare inexplicabila de euforie. Nu stiu in realitate cum sunt toate, dar mie mi se pare ca totul merge perfect. Ajung la serviciu si imi vad colegii destul de obositi dupa atatea zile de ,, alegeri''. Probabil zambetul meu pare ceva nefiresc in contextul ultimelor zile.
Cum era basmul ala ... Si au trait fericiti pana la adanci batraneti! Hm. Cat credeti ca dureaza o stare de euforie...cateva secunde, cateva ore cel mult. Am intrat in redactie si am auzit ca a murit Anca Parghel. Nu o cunosc si poate parea deplasat ca m-a afectat vestea. Nu este vorba despre persoana, e ideea de moarte care m-a intristat. Poate amplificata si de starea mea de bine. Cand iti este bine si vezi ca poate fi rau parca incepi sa fii nesigur pe frumusetea vietii.

LECTII DE VIATA

“Uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune.” Friedrich Nietzsche

CAND TREBUIE SA SCOTI STIRE DINTR-O CAMPANIE ELECTORALA IEFTINA

Zilele trecute am avut o misiune ingrata. Sa scot o stire din campania timpurie a psd-istilor. Cruciada a inceput cu electoratul preferat... pensionarii. Geoana i-a adunat ca sa le spuna cate face PSD pentru ei. Pensii duble, ajutoare de caldura, tichete de calatorie decontate si alte bla bla-uri specifice. Toate proiecte. Pensionarii aplaudau de mama focului, erau in extaz. Pentru un moment aproape ca i-am urat, desi, in mod normal, chiar imi sunt dragi. Pareau creduli, gata sa puna stampila pe oricine le promite marea cu sarea fara nicio acoperire. Si totusi...surpriza. Pe hol i-am intrebat daca ei chiar cred ca se vor realiza toate promisiunile. Raspunsurile m-au uns pe suflet. Erau constienti ca sunt doar un electorat care trebuie mobilizat din timp la urne, stiau ca nu se va rezolva mare lucru, nu uitasera ca 17 ani nimeni nu a facut nimic pentru ei. Mi-a parut rau. Mi-a parut rau ca sunt destepti, dar fara putere, ca nu au de ales, ca trebuie sa creada pentru ca, oricum, nu au alta solutie. Pacat! Politicienii sunt uneori chiar infecti!

PANA UNDE POATE AJUNGE MITOCANIA

Joi seara, parcul Tineretului. Caldura mare, presa multa, spatiu mic. Studentii PD se intalnesc cu Basescu la un ceai. Ajung devreme si dau sa ma asez la o masa. Nu, nu ,nu acolo, aici pe margine sta presa, imi spune o donsoara de la PD. Adica pe niste bancute puse in soare, pe margine. Ca elevul pedepsit, la scoala. Ma conformez, oricum nu am de ales. Ma bate soarele in cap si tanjesc dupa o sticla de apa. Vine chelnerul. Cer apa, vine apa si apoi vine si plata. 55 de mii. Trec si peste asta. Sala se umple de studenti cu sange de politician. Ma intreb de mult timp: Oare ce i-o determina pe oamenii astia tineri sa intre intr-un partid? Nu vad la ei vreo convingere puternica, vreo pornire sa schimbe ceva, vreo pasiune pentru doctrine etc. Poate taberele de vara, coktailurile si petrecerile sa fie mai pe gustul lor. E si asta un avantaj. Narcisa ii aranjeaza pe operatori si vine la noi. Va roaga Elena sa nu o intrebati de Andrei, ne sopteste ea un pic cam stanjenita. Nu suntem pe acolo jurnalisti cumparati, sau asa imi place sa cred, asa ca stie ca daca vrem sa intrebam nu tinem cont de rugamintile ei. Eu una si uitasem de povestea asta, asa ca rad. Ce bine ca mi-ai adus aminte! Gata. Vine Basescu. Se incrunta brusc. Nu-i poate vedea pe studenti de camere. Ii roaga pe organizatori sa faca ceva. Nu vrea sa fie el cel care le spune operatorilor sa se dea la o parte. Ne conformam si de data asta, ne-am obisnuit cu simpatia lui Basescu pentru presa. El zice ca a venit la o intalnire cu studentii, nu cu presa. Eu ma intreb atunci de ce ne-au mai invitat. Ma rog. Din sala se aud urlete, aplauze frenetice, rasete isterice. Erau studentii. Erau incantati ca am fost dati la o parte. Erau extaziati ca Basescu a pus la punct presa. As fi vrut sa ma ridic si sa plec. Era o umilire pe care nu aveam de ce sa o suportam. Presa romaneasca putea sa traiasca si fara stirea aia. Si publicul la fel. Oricum nu a aflat altceva decat ca Basescu nu citeste ca e prea ocupat, ca si-ar da 10 plus pentru cum se descurca si ca nici lui nu-i plac serviciile de la mare. Aaa, si inca o data daca mai era nevoie, ca invatamantul romanesc este la pamant. Nimci nou sub soare. Cativa reproteri au tinut mortis sa ramana insa. Am ramas de atunci cu o intrebare...de ce nu a vrut toata presa sa plece?

PRIMA ZI

Am auzit ca blogul e la moda. Nu as fi auzit daca nu as fi fost prezenta, din intamplare, la o discutie intre bloggeri si politicieni. Pe scurt, ma asteptam la mai mult de la bloggeri si la mai putin de la politicieni...in domeniul acesta. Spre surprinderea mea, a fost invers.